Sursa foto: Botosani24.ro
Ieri, un bărbat în vârstă de 74 de ani, căruia i s-a făcut rău în apropierea unei grădinițe din municipiul Botoșani, a fost ajutat de un jandarm aflat în serviciu la Palatul de Justiție. Jandarmul a solicitat o ambulanță, i-a acordat primul sprijin și a rămas alături de bătrân până la sosirea echipajului medical, care l-a transportat la spital pentru investigații.
„Fiind evident că există o problemă de natură medicală, jandarmul a intervenit imediat și l-a ajutat pe bărbatul în vârstă de 74 de ani să ajungă pe o bancă din curtea Palatului de Justiție, unde, până la venirea unei ambulanțe solicitate prin apel la numărul unic de urgență 112, a avut grijă de acesta și i-a dat apă pentru a evita deshidratarea”, au transmis jandarmii botoșăneni.
Bărbatul a fost preluat de personalul medical și a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, pentru a beneficia de investigații de specialitate.
Citește articolul integral pe Botosani24.ro
