Jandarmii din Botoșani au salvat un bărbat de 74 de ani, căruia i s-a făcut rău pe stradă

Redacția · Botoșani Expres

ro Ieri, un bărbat în vârstă de 74 de ani, căruia i s-a făcut rău în apropierea unei grădinițe din municipiul Botoșani, a fost ajutat de un jandarm aflat în serviciu la Palatul de Justiție.

Jandarmul a solicitat o ambulanță, i-a acordat primul sprijin și a rămas alături de bătrân până la sosirea echipajului medical, care l-a transportat la spital pentru investigații.

„Fiind evident că există o problemă de natură medicală, jandarmul a intervenit imediat și l-a ajutat pe bărbatul în vârstă de 74 de ani să ajungă pe o bancă din curtea Palatului de Justiție, unde, până la venirea unei ambulanțe solicitate prin apel la numărul unic de urgență 112, a avut grijă de acesta și i-a dat apă pentru a evita deshidratarea”, au transmis jandarmii botoșăneni.

Bărbatul a fost preluat de personalul medical și a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, pentru a beneficia de investigații de specialitate.

Citește articolul integral pe Botosani24.

Citește articolul complet pe Botoșani Expres

Deschide articolul →