Nu e vorba despre cei 400 de oameni scoși din casele lui Viorel Pașca — aceia au fost mutați, bine sau rău, în centre din 20 de județe. E vorba despre toți ceilalți. Despre oamenii pe care, până în iunie, îi mai primea cineva: un adăpost mic, o asociație, o casă a unei parohii, un furnizor fără toate hârtiile în regulă. După razia din Bihor, ușile alea s-au închis. Nu prin lege nouă, nu prin ordin de ministru. Din frică.
Ce s-a schimbat, de fapt, pe 30 iunie
Când procurorii DIICOT au descins în Bihor, la rețeaua coordonată de Viorel Teodor Pașca, mesajul care a ajuns în tot sectorul de asistență socială din România nu a fost „gata cu exploatarea oamenilor vulnerabili".
Citește și: Mai multe localități din Botoșani vor rămâne fără energie electrică joi
A fost mult mai simplu: dacă adăpostești oameni fără licență, intri la dosar penal pentru trafic de persoane.
Acuzațiile din dosar sunt grele și, dacă se confirmă în instanță, merită pedepsite. Procurorii vorbesc despre un prejudiciu de peste 13 milioane de lei, despre un seif cu 217 carduri bancare și 19 carduri sociale aparținând beneficiarilor, despre declarații prin care oamenii își cedau bunurile și pensiile. Iar cei fără venituri erau, potrivit anchetatorilor, refuzați sau returnați instituțiilor de unde veniseră.
Dar în ochii unui om care ține de ani de zile cinci sau zece persoane fără adăpost într-o casă din marginea orașului, fără să încaseze pensia nimănui și fără să aibă licență de furnizor de servicii sociale, distincția asta nu contează. El vede același lucru: percheziții, cătușe, DIICOT, trafic de persoane.
Iar reacția e una singură. Nu mai primești pe nimeni.
De ce nu se conformează, pur și simplu
Întrebarea firească e de ce nu-și iau, atunci, licența.
Pentru că licențierea unui serviciu social rezidențial înseamnă standarde de spațiu, personal calificat, documentație, evaluări, costuri. Un adăpost mic, ținut din donații și din munca a doi-trei oameni, nu are cum să le îndeplinească. Nu pentru că nu vrea, ci pentru că ar avea nevoie de bani și de aparat administrativ pe care nu le are.
Până în iunie, spațiul acela gri era tolerat tacit. Toată lumea știa că există și că, fără el, oamenii ar fi pe stradă. După iunie, spațiul gri a devenit risc penal.
Alegerea, pentru operatorul mic, e simplă și rațională: mai bine gol decât la închisoare.
Statul știa. Statul a folosit spațiul acela douăzeci de ani
Ipocrizia e partea cea mai greu de digerat.
Timp de aproape două decenii, instituțiile statului au trimis oameni exact în zona asta nereglementată. Spitale, penitenciare, poliție, direcții de asistență socială, primării — din toată țara. Peste 3.300 de persoane au trecut prin casele din Bihor.
Și nu doar acolo. Fiecare oraș din România are câteva locuri de tipul ăsta, unde ajung oamenii pe care sistemul public nu-i poate lua. Nimeni nu întreba nimic, atâta timp cât problema era rezolvată de altcineva.
Botoșaniul e un exemplu documentat. Între 2018 și 2026, Spitalul Județean a transferat 25 de pacienți vulnerabili către centrele lui Pașca. Explicația oficială e, practic, o mărturisire: erau oameni care nu aveau nevoie de internare, dar nu aveau nici unde să fie îngrijiți; era o problemă socială, nu una medicală; s-au căutat soluții prin direcția de asistență socială și autorități locale, dar, în lipsa locurilor, s-a optat pentru transfer.
În opt ani, dintre cei 25, doar patru s-au mai întors vreodată în județ.
Iar Federația Columna-SCOR, care reprezintă lucrătorii din asistență socială, a spus-o direct: direcțiile județene nu aveau competența legală să controleze entități neacreditate. Nu puteau nici preveni, nici opri. Statul a construit un sistem în care spațiul gri era ilegal, necontrolabil și indispensabil în același timp.
Ce s-a întâmplat după
Peste 400 de oameni au fost evacuați și relocați în 76 de servicii sociale din 20 de județe, între care și Botoșani. O persoană a murit în timpul procesului. Doar 171 aveau acte de identitate. Unsprezece nu aveau CNP.
Dar centrele publice nu erau goale înainte de 30 iunie. Erau pline. Peste 400 de oameni au intrat, într-o săptămână, într-un sistem care funcționa deja la capacitate maximă — și au ocupat exact locurile care ar fi putut primi pe altcineva.
Deci se întâmplă două lucruri simultan: sistemul public s-a umplut și mai tare, iar sistemul informal, care prelua ce nu încăpea, s-a închis.
La Dorohoi, inspectorii au găsit în iulie 67 de persoane într-un centru autorizat pentru 24 de locuri. Municipiul Botoșani are un Centru de Noapte care a funcționat ani la rând cu aproximativ 40 de locuri.
Al 41-lea om nu are unde să se ducă. Iar acum nu mai are nici măcar varianta nereglementată.
Rezultatul se vede zilnic
În august, în Botoșani, oameni dorm pe caldarâm în stații de autobuz din centrul orașului. Se întâmplă și în alte orașe din țară.
Nimeni nu îi numără. Persoanele fără adăpost apar în statistici doar iarna, când sunt culese de pe străzi pentru că riscă să moară de frig — peste 21 de persoane în risc de șoc hipotermic doar în primele două săptămâni ale lui ianuarie 2026, la Botoșani. Vara nu există nicio evidență. Oficial, problema apare în noiembrie și dispare în martie.
Așa că nimeni nu va putea demonstra, cu cifre oficiale, că sunt mai mulți acum decât erau în mai. Nu pentru că nu sunt, ci pentru că statul nu numără.
Ce ar trebui să se întâmple
Concluzia acestui articol nu este că razia din Bihor a fost o greșeală. Dacă acuzațiile se confirmă, oamenii aceia erau exploatați și trebuiau scoși de acolo.
Concluzia e că statul român a făcut jumătate de treabă și a lăsat cealaltă jumătate să cadă pe stradă.
Ar fi fost nevoie, în paralel cu razia, de trei lucruri elementare: un mecanism rapid și ieftin de licențiere pentru operatorii mici de bună-credință, o creștere reală a capacității publice și, cel puțin, un moratoriu de câteva luni în care operatorii informali să poată intra în legalitate fără să fie tratați ca traficanți de persoane.
Nu s-a întâmplat niciunul.
Vine in curand iarna. Vor apărea din nou știrile cu pompieri care culeg oameni de pe stradă, cu ceai cald și paturi suplimentare. Vor fi prezentate ca operațiuni de salvare, și chiar sunt.
Nimeni nu va face legătura cu ce s-a întâmplat pe 30 iunie.