Sursa foto: Consiliul Județean Botoșani
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a organizat, în perioada 8-15 iulie 2026, o nouă ediție a Taberei de Artă, dedicată ilustrării textelor eminesciene. La eveniment participă studenți de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.
Citește și: Mai multe localități din Botoșani vor rămâne fără energie electrică joi
Participanții își propun să ilustreze o selecție de texte eminesciene, alese de prof. Ioana Bot de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Aceasta va facilita înțelegerea particularităților prozei lui Mihai Eminescu, interpretarea simbolurilor și pătrunderea în atmosfera textului.
Tabăra va include o serie de ateliere unde participanții vor realiza storyboard-uri, schițe și construcția personajelor, dacă este cazul. Cei 16 studenți vor crea 16 imagini distincte, atât stilistic cât și în modul de interpretare a prozei eminesciene, care vor fi incluse într-un volum de texte ilustrate, editat de Memorialul Ipotești.
Atelierele vor fi coordonate de conf. univ. dr. Cezarina Caloian, lect. dr. Sabina Drinceanu și Andrei Pantea.
Conform postării de pe Facebook a Consiliul Județean Botoșani.
