Sursa foto: Botosani24.ro
Sfânta Mare Muceniță Eufimia s-a născut în orașul Calcedon (orașul Kadikoy – Turcia) din părinții binecredincioși Filofron și Teodosiana. În anul 307, în timpul persecuției pornite de împăratul Dioclețian împotriva creștinilor, Sfânta Eufimia a fost denunțată guvernatorului Prisc că este creștină.
Citește și: Mai multe localități din Botoșani vor rămâne fără energie electrică joi
Suferința ei a început în timpul serbării păgâne închinată zeului Ares, la care trebuiau să participe toți locuitorii și să aducă jertfă idolilor. Refuzând să participe, Sfânta Eufimia s-a ascuns în munți, însă a fost prinsă împreună cu alți patruzeci și nouă de creștini, fiind aduși înaintea guvernatorului Prisc pentru a fi judecați.
Refuzând să aducă jertfă idolilor, Sfânta a fost supusă numeroaselor chinuri. Printr-o minune dumnezeiască, un înger al Domnului îi vindeca rănile, fapt pentru care guvernatorul a acuzat-o de vrăjitorie. Primind poruncă să o arunce într-un cuptor înroșit, ostașii Victor și Sosten au fost opriți de îngerii lui Dumnezeu, iar cei doi s-au convertit la creștinism și au primit moarte mucenicească din porunca guvernatorului Prisc.
Alți doi ostași, Cezar și Varus, au ascultat porunca guvernatorului și au aruncat-o în cuptor, însă au fost pedepsiți de Dumnezeu. Neavând nicio arsură, Sfânta a fost scoasă din cuptor și întemnițată. A doua zi dimineața, a fost adusă din nou în fața guvernatorului și supusă supliciilor, iar în cele din urmă, a suferit moarte martirică fiind aruncată animalelor sălbatice.
Trupul sfintei a fost luat de părinții ei și îngropat în afara orașului, iar mai târziu, creștinii au dezgropat sfintele ei moaște și le-au așezat evlavie în biserica zidită în Calcedon, în numele ei. Sinodul al IV-lea Ecumenic din anul 451 s-a ținut în biserica sfintei mucenițe Eufimia din Calcedon. Moaștele sfintei au fost mutate din Calcedon în biserica Sfintei Sofia din Constantinopol.
Împăratul Constantin Copronim (741-775), luptător împotriva sfintelor icoane, voia să le arunce în mare, însă prin minune dumnezeiască au fost păzite. O parte din sfintele moaște se află în orașul Silviri (pe coasta apuseană a Mării Marmara), iar o altă parte se află în Paris.
Citește articolul integral pe Botosani24.ro
