La Senat a fost înregistrată miercuri, 26 august, o propunere legislativă privind închiderea operațională și financiară a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul stabilește regulile care ar urma să se aplice după termenul-limită de 31 august 2026, inclusiv pentru proiectele nefinalizate, cheltuielile care nu mai pot fi decontate din fonduri europene și eventualele pierderi suportate de bugetul de stat.
Potrivit notei de fundamentare, actul normativ creează un cadru unic pentru închiderea PNRR și stabilește atribuții distincte pentru coordonatorul național, Ministerul Finanțelor și ministerele sau instituțiile care gestionează reforme și investiții. Una dintre cele mai importante reguli este că activitățile din proiectele PNRR trebuie finalizate în perioada prevăzută în contractele de finanțare sau, cel târziu, până la 31 august 2026, adică în câteva zile. Cheltuielile aferente activităților desfășurate după această dată nu vor mai putea fi autorizate la plată din PNRR.
Citește și: Mai multe localități din Botoșani vor rămâne fără energie electrică joi
Proiectul introduce și termene unitare pentru închiderea financiară. Cererile finale de transfer ar urma să poată fi depuse până la 30 septembrie 2026, iar coordonatorii de reforme și investiții vor avea termen până la 30 octombrie 2026 pentru verificarea, autorizarea și plata acestora. Scopul este ca situația financiară definitivă a planului să poată fi stabilită înainte de clasificarea reformelor și investițiilor în funcție de gradul de realizare.
Proiectul încearcă să clarifice și situația investițiilor sau reformelor care au fost eliminate din PNRR în urma revizuirilor planului. Pentru beneficiarii finanțați integral de la bugetul de stat, cheltuielile deja efectuate pentru astfel de măsuri vor rămâne cheltuieli definitive ale bugetului de stat. Acestea nu vor fi recuperate de la beneficiari, dar nici nu vor mai putea fi solicitate Comisiei Europene spre decontare.
Propunerea stabilește patru categorii în care vor fi încadrate investițiile: finalizate, nefinalizate care au determinat neîndeplinirea țintei, nefinalizate dar care nu au dus la neîndeplinirea țintei și eliminate din PNRR. Clasificarea trebuie făcută până la 31 octombrie 2026, iar listele aprobate până la 15 noiembrie. Pentru investițiile rămase în implementare, beneficiarii vor avea obligația să le finalizeze până la 31 decembrie 2026, însă din surse proprii sau din alte surse de finanțare legal constituite.
Un alt capitol important privește situațiile în care Comisia Europeană reduce sau dezangajează fonduri pentru că România nu și-a îndeplinit anumite ținte. Diferența dintre sumele pierdute și cele care pot fi recuperate de la beneficiari va fi considerată minus de venituri la nivelul bugetului general consolidat.
Fiecare coordonator de reforme sau investiții va trebui să elaboreze un raport de închidere până la 30 martie 2027. Pe baza acestora, coordonatorul național va întocmi raportul final privind închiderea PNRR, care trebuie transmis Guvernului până la 30 iunie 2027 și publicat ulterior. Propunerea prevede și obligații de monitorizare pe termen lung. Reformele și investițiile vor trebui menținute, în principiu, pentru o perioadă de cel puțin cinci ani de la 31 august 2026, iar documentele vor fi arhivate până la 31 decembrie 2031.
