Grupurile parlamentare ale PNL și USR au cerut conducerii Camerei Deputaților renunțarea la votul online de la ședințele din Parlament, astfel încât să se revină la votul cu prezență exclusiv fizică. Anunțul a fost făcut luni de deputatul liberal Raluca Turcan.
AUR susține, de asemenea, eliminarea votului online și revenirea la prezența fizică la lucrările Parlamentului. "Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat în ședința de marți propunerea înaintată de Alianța pentru Unirea Românilor pentru eliminarea, până la finalul legislaturii parlamentare, a votului dat pe tablete", a anunțat AUR.
Raluca Turcan a subliniat că "Parlamentul nu este 'work from home'" și că prezența fizică este esențială pentru o dezbatere parlamentară eficientă. "Parlamentarul trebuie să fie prezent, pentru că dezbaterea parlamentară în sine înseamnă proiect, prezență, argumente, înțelegere, decizie și după aceea vot", a adăugat aceasta.
AUR a declarat că, deși votul online a fost introdus într-un context excepțional, acesta a continuat să fie folosit ani la rând, iar prezența fizică a parlamentarilor nu trebuie să fie opțională. "Dacă PNL și USR consideră, la fel ca AUR, că votul online și-a încheiat rostul, există posibilitatea unei decizii rapide în Camera Deputaților", se arată într-un comunicat de presă al AUR.
