Sursa foto: facebook.com
Astăzi și mâine, meteorologii prognozează temperaturi extrem de ridicate în Botoșani, atingând valori de până la 40 de grade Celsius, însoțite de disconfort termic accentuat. Valul de căldură se va intensifica, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Citește și: Mai multe localități din Botoșani vor rămâne fără energie electrică joi
Autoritățile recomandă cetățenilor să fie precauți și să ia măsurile necesare pentru a-și proteja sănătatea. Este indicat să se evite expunerea prelungită la soare și să se stea la umbră. De asemenea, se recomandă consumul suficient de apă pentru hidratare și evitarea băuturilor alcoolice.
Pentru a face față căldurii, este bine să purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise, precum și să consumați fructe și legume proaspete. Se atrage atenția asupra riscurilor de incendiu: nu aprindeți focul în zone cu vegetație uscată și nu aruncați resturile de țigară la întâmplare.
De asemenea, nu lăsați copiii sau animalele în mașini, nici măcar pentru scurt timp, și evitați scăldatul în locuri neamenajate. Este recomandat să răcoriți locuința cu ajutorul aparatelor de aer condiționat sau ventilatoare, să aerisiți încăperile dimineața devreme sau seara târziu și să limitați utilizarea aparatelor electrocasnice.
Informații suplimentare despre comportamentul în situații de urgență pot fi obținute pe platforma națională fiipregatit.ro și din aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play. Aveți grijă de voi și de cei vulnerabili din jur!
Conform postării de pe Facebook a ISU Botoșani.
