La doar 20 de kilometri sud-est de orașul Botoșani, în satul Coșula, se află o mănăstire cu o istorie bogată și o arhitectură remarcabilă. Mănăstirea Coșula, ctitorită în anul 1535, este un complex monahal de călugări cu o vechime de peste cinci secole, amplasat pe malul stâng al râului Miletin. Accesul se face printr-un drum județean aflat la dreapta DN 28 B, la o distanță de 3 km de acest drum național.
Istoria ctitoririi și personalitatea Marelui Vistiernic Mateiaș
Construcția mănăstirii a fost realizată de marele vistiernic Mateiaș, un boier de încredere al domnitorului Petru Rareș, care a ocupat funcții importante în administrația Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea. Mateiaș, fiul pârcălabului Grumaz, a fost și logofăt, precum și pârcălab de Roman, având responsabilități diplomatice și administrative majore. În anul 1535, el a început și a finalizat în același an ridicarea bisericii cu hramul Sfântul Nicolae, după cum indică o pisanie în limba slavonă de deasupra ușii pronaosului. Biserica, construită în stilul arhitecturii feudale moldovenești, a fost pictată în frescă în perioada 1537-1538.
Mateiaș a fost ctitor și al altor biserici, iar mormântul său se află în biserica din Horodniceni, pe care a ridicat-o în 1539. De-a lungul vieții, el a fost o figură importantă a sfatului domnesc, a participat la misiuni diplomatice în Transilvania și a reușit să-și păstreze poziția și în timpul domniilor succesive ale lui Petru Rareș și Iliaș al II-lea Rareș.
Complexul mănăstiresc și rolul său cultural
Ansamblul Mănăstirii Coșula este alcătuit din șapte obiective monument istoric, printre care biserica Sfântul Nicolae, casa egumenească, arhondaricul, trapeza, cuhniile, turnul clopotniță și zidul de incintă. Casa egumenească, datând din secolul al XVII-lea, este o construcție cu două niveluri și cerdac, care a început să se ruineze în perioada comunistă, dar există planuri pentru restaurarea ei.
În secolele XVII și XVIII, mănăstirea a fost un important centru cultural. Un monah de aici a realizat prima traducere în limba română a unui text din Herodot, pornind de la un manuscris în limba neogreacă, adus din insula Creta. Această traducere a fost ulterior depusă la Academia Română de istoricul Nicolae Iorga, care a vizitat mănăstirea în 1904 și 1908 și a găsit în biblioteca bisericii mai multe volume de manuscrise valoroase. În veșmântăria bisericii au fost descoperite și obiecte de cult vechi, datând din vremea domniei lui Petru Rareș.
Arhitectura și pictura bisericii
Biserica Sfântul Nicolae este construită după un plan simplu, treflat, cu ziduri din piatră brută și cărămidă, cu abside laterale și altar cu firide mari și ocnițe, iar turla de deasupra naosului are o bază poligonală. Ferestrele și ușile au tocuri de piatră cu elemente gotice, iar acoperișul este din tablă cu aliaj de cupru. În interior, zidul despărțitor dintre pronaos și naos a fost înlocuit cu o arcadă puternică, iar ferestrele au fost lărgite în 1958.
Biserica s-a remarcat prin pictura în frescă realizată în perioada 1537-1538, atât în interior, cât și în exterior, fiind singura din județul Botoșani cu pictură exterioară. În interior, sfinții militari sunt reprezentați în posturi marțiale, iar o scenă remarcabilă îl înfățișează pe Arhanghelul Mihail într-o atitudine de contemplare serioasă, alături de Maica Domnului cu pruncul Iisus și arhanghelul Gavril. Pictura exterioară a fost în mare parte îndepărtată în timpul reparațiilor din secolul al XIX-lea, dar un fragment reprezentând Judecata de Apoi deasupra ușii de intrare a fost păstrat întâmplător sub pridvor.
Printre odoarele bisericii se numără o cruce metalică în stil apusean și broderii cu fir de mătase și perle, atribuite Anghelinei, soția ctitorului Mateiaș.
Schimbări și restaurări de-a lungul timpului
De-a lungul secolelor, complexul monahal a trecut prin mai multe reparații și modificări, în anii 1848, 1856-1858 și 1978. În 1858, pictura inițială a fost acoperită cu un strat nou în ulei, iar pridvorul a fost construit. În 1908, mănăstirea a fost părăsită de călugări, iar biserica a devenit parohială, clădirile fiind folosite ca spital. În 1968 au fost consolidate beciurile, iar în 1978 pridvorul și veșmântăria au fost demolate.
În 1991, mitropolitul Daniel Ciobotea a reînființat mănăstirea, aducând călugări pentru refacerea vieții monahale. În 1996 au fost construite chilii și anexele gospodărești, iar clădirile arhondaricului și stăreției au fost renovate. Cu toate acestea, unele clădiri, precum casa egumenească, au avut nevoie de restaurări urgente, cu implicarea autorităților și a comunității locale.
Foto: MSClaudiu / Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0 (sursa fotografiei).
Text adaptat după articolul „Mănăstirea Coșula” de pe Wikipedia, disponibil sub licența CC BY-SA 4.0. „Ne aducem aminte”: în fiecare zi, o pagină din istoria județului Botoșani.










