Ascunsă în mijlocul unei păduri, la doar 2 kilometri de satul Vorona, Mănăstirea Vorona este o vatră ortodoxă de maici cu o istorie bogată și un patrimoniu cultural remarcabil. Situată în comuna Vorona, județul Botoșani, această mănăstire a fost inclusă în 2015 pe Lista monumentelor istorice, cuprinzând biserici, chilii și anexe gospodărești care au fost martorele unor evenimente și transformări importante de-a lungul timpului.
Începuturile și dezvoltarea mănăstirii
Primele semne ale așezământului monahal datează din începutul secolului al XVI-lea, când un grup de monahi români, împreună cu schimnici ruși și greci, au ridicat un mic schit de lemn numit „Sihăstria din Poiana Voronei”. Acești călugări au cumpărat moșia Icușeni, iar în timp locul a devenit o comunitate monahală înfloritoare, ajungând să adăpostească până la 200 de călugări în anumite perioade. Denumirea localității provine din limba slavă, „vorona” însemnând „cioară”, iar în poiană se așezau adesea cârduri de ciori.
Citește și: Departamentul Misiune pentru Tineret a înființat Grupul Copiilor de Preot la Botoșani
Sprijinul material a venit din partea unor familii înstărite, precum hatmanul Ilie Jora și soția sa Teofana, care au dăruit o parte din moșie. Între anii 1793 și 1803, paharnicul Iordache Panaite a construit biserica de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar în anul 1835, arhimandritul Rafail a ridicat Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, o construcție din piatră și cărămidă, care a fost pictată și acoperită ulterior cu tablă în 1869 de către familia Vârnav.
Reparații, înfrumusețări și rolul mănăstirii în vremuri grele
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, mănăstirea a beneficiat de numeroase lucrări de restaurare și înfrumusețare. Schimonahul Vladimir Machedon a pictat interiorul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” și a realizat catapeteasma, iar în 1869 familia Vârnav a susținut aceste lucrări. În perioada mitropolitului Pimen Georgescu, între 1929 și 1931, s-au reparat bisericile și chiliile, iar în timpul primului război mondial mănăstirea a adăpostit numeroși tineri școlari refugiați din Muntenia, cărora le-a oferit și educație.
În această perioadă a viețuit aici și fratele Toader Arăpașu, viitorul Patriarh Teoctist, al cărui spațiu de locuit este păstrat astăzi ca muzeu. După închiderea mănăstirii în 1959, bisericile au fost încuiate, iar chiliile au fost folosite ca depozite de cereale.
Redeschiderea și restaurarea complexului monahal
În 1968, sub îndrumarea mitropolitului Iustin Moisescu, Mănăstirea Vorona a fost redeschisă cu o comunitate de maici. În anii următori s-au realizat ample lucrări de restaurare la biserici și chilii. În anii 1980, sub păstorirea mitropolitului Teoctist Arăpașu, biserica „Nașterea Maicii Domnului” a fost repictată, iar în perioada 1990-1992, cu sprijinul mitropolitului Daniel Ciobotea, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost pictată pentru prima dată după două secole, în stil neobizantin, de pictorul Nicolae Gavrilean.
Astăzi, mănăstirea păstrează o colecție valoroasă de icoane vechi, cărți de cult și obiecte bisericești, inclusiv patrimoniul de carte veche al județului Botoșani, cu peste 6.000 de exemplare. În prezent, comunitatea monahală numără 54 de maici, iar complexul continuă să fie un simbol al spiritualității și al istoriei locale.
Foto: Curcan ionel / Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0 (sursa fotografiei).
Text adaptat după articolul „Mănăstirea Vorona” de pe Wikipedia, disponibil sub licența CC BY-SA 4.0. Povestea zilei: în fiecare zi, un loc sau un om din județul Botoșani.










