Ionuț-Bogdan Cărăușu s-a retras din funcția de secretar general al PNL Organizația Municipală Botoșani. Anunțul l-a făcut chiar el, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Motivul invocat este „noul context personal și profesional”. Ionuț-Bogdan Cărăușu spune că a fost „o decizie îndelung cântărită, grea, dar necesară”.
De-a lungul mandatului, Ionuț-Bogdan Cărăușu a participat la numeroase acțiuni alături de colegii din PNL Organizația Municipală Botoșani, printre care activități culturale și educaționale.
Despre anul petrecut în funcție, acesta scrie că a învățat mult și că a lucrat alături de oameni pe care îi apreciază. „Am încercat să arătăm că se poate face și «altfel de politică»: în comunitate și pentru comunitate”, a transmis el, adăugând că echipa a făcut „mai mult decât s-a reușit în trecut”.
Ionuț-Bogdan Cărăușu le mulțumește colegilor, dar și președintei PNL Organizația Municipală Botoșani, Ionela Aiftinca, care i-a dat șansa de a face parte din echipă, și președintelui PNL Botoșani, Valeriu Iftime, pentru încrederea acordată.
Rămâne membru al partidului și spune că va continua să se implice în viața orașului: „Proiectele pentru comunitate merg mai departe, iar eu voi fi acolo unde va fi nevoie de mine”.
Foto: Ionuț-Bogdan Cărăușu (Facebook)










