Sursa foto: facebook.com
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a organizat ieri, 2 septembrie 2026, o nouă ședință de lucru cu directorii unităților de învățământ din municipiul Botoșani aflate în proces de reabilitare sau care urmează să intre în reabilitare. În cadrul întâlnirii, doamna prefect Raluca Curelariu și domnul viceprimar Bogdan Buhăianu au analizat împreună cu directorii variantele de relocare și măsurile organizatorice necesare pentru desfășurarea cursurilor în condiții optime în anul școlar 2026–2027.
Citește și: Mai multe localități din Botoșani vor rămâne fără energie electrică joi
Prioritatea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani este de a asigura funcționarea și continuitatea procesului educațional și de a găsi cele mai bune soluții pentru elevi și cadrele didactice. Inspectoratul nu stabilește termenele lucrărilor, nu gestionează contractele de investiții și nu poate interveni în ritmul de execuție, aceste responsabilități aparținând autorității publice locale.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani vor continua dialogul cu Primăria Municipiului Botoșani și cu unitățile de învățământ, astfel încât dificultățile generate de lucrări să afecteze cât mai puțin elevii și cadrele didactice. Modernizarea infrastructurii școlare în municipiul Botoșani este o necesitate pentru asigurarea unui învățământ de calitate, iar succesul acestor investiții depinde de asumarea responsabilităților de către fiecare instituție implicată, în conformitate cu competențele și atribuțiile prevăzute de lege.
Conform postării de pe Facebook a Inspectoratul Școlar Botoșani.
