Sursa foto: ISU Botoșani
Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață într-o gospodărie din localitatea Carasa, comuna Corlăteni. În urma evenimentului, au ars un adăpost de animale, un depozit de furaje și o anexă, cauza probabilă fiind un scurtcircuit.
Citește și: Mai multe localități din Botoșani vor rămâne fără energie electrică joi
Incendiul a fost observat cu întârziere de proprietari, care au sunat imediat la 112 pentru a solicita ajutor. La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și un echipaj SMURD. Pompierii au ajuns la fața locului și au constatat că incendiul se manifesta generalizat la adăpostul de animale, depozitul de furaje și o anexă în care era depozitat porumb.
Intervenția pompierilor a avut ca scop limitarea și stingerea flăcărilor, reușind să împiedice propagarea acestora la locuință, la o altă anexă din gospodărie și la proprietatea învecinată. Din păcate, în incendiu au murit peste 100 de păsări și trei capre, iar proprietarul a reușit să salveze doi porci până la sosirea echipajelor de intervenție.
Intervenția s-a încheiat după aproximativ două ore. Autoritățile recomandă adoptarea unor măsuri de prevenire a incendiilor, printre care verificarea periodică a instalațiilor electrice, evitarea improvizațiilor și asigurarea unei utilizări corecte a electrocasnicelor. Detalii suplimentare despre comportamentul în situații de urgență pot fi găsite pe platforma națională fiipregatit.ro și în aplicația de mobil DSU, disponibilă gratuit din App Store și Google Play.
Conform postării de pe Facebook a ISU Botoșani.
