Sursa foto: stiri.botosani.ro
Între 14 și 23 august 2026, festivalul „Concerte pe Siret” revine cu ediția a VI-a, invitând publicul să descopere muzica în case istorice din zona Siretului superior. Timp de zece zile, recitalurile, masterclass-ul de pian, întâlnirile dedicate patrimoniului și programele pentru copii reunesc artiști, tineri muzicieni, comunități locale și vizitatori într-un traseu cultural construit în jurul unor locuri cu memorie.
Citește și: Mai multe localități din Botoșani vor rămâne fără energie electrică joi
Inițiat în 2021, „Concerte pe Siret” este un proiect cultural de regenerare care activează case istorice și creează legături între patrimoniu, educație și viața comunităților locale. Festivalul pornește de la Casa George Enescu din Mihăileni, nucleul său simbolic, și continuă prin spații precum Sala din Deal a Conacului Miclescu din Călinești, Conacul Rosetti din Ionășeni și Conacul Capri din Brăești.
Programul din 2026 reunește recitaluri de pian, nai și chitară, muzică tradițională, o vizită ghidată și două momente dedicate educației muzicale: concertul copiilor din Mihăileni și concertul final al tinerilor pianiști participanți la Masterclass. Masterclass-ul susținut de pianista Raluca Știrbăț rămâne una dintre componentele centrale ale festivalului.
Programul ediției a VI-a include:
- Vineri, 14 august 2026, ora 19:00: Concert de deschidere – Raluca Știrbăț, pian, în program: Chopin, Rahmaninov și Prokofiev. Sala din Deal, Conacul Miclescu, Călinești.
- 15-23 august 2026: Masterclass susținut de Raluca Știrbăț, alături de tineri pianiști, Sala din Deal, Conacul Miclescu, Călinești.
- Sâmbătă, 15 august 2026, ora 14:00: Vizită ghidată la Casa Enescu, Mihăileni.
- Duminică, 16 august 2026, ora 18:00: Concert de nai – Cristian Ciaușu, Conacul Rosetti, Ionășeni.
- Marți, 18 august 2026, ora 18:00: Concert – Trei Parale, Casa Enescu, Mihăileni.
- Miercuri, 19 august 2026, 15:00-16:00: Concertul grupului de copii din Mihăileni, coordonat de prof. Paula Gavriluță, Casa Enescu, Mihăileni.
- Miercuri, 19 august 2026, ora 18:00: Recital de pian la patru mâini – Duo Mihăilescu, în program: Fauré, Ravel și Debussy. Sala din Deal, Conacul Miclescu, Călinești.
- Joi, 20 august 2026, ora 18:00: Concert de chitară – Duo Kitharsis, în program: Chopin, Tárrega, Enescu, Dinicu și Ștefănescu-Pătrașcu. Conacul Capri, Brăești.
- Duminică, 23 august 2026, ora 18:00: Concert de închidere susținut de tinerii pianiști participanți la Masterclass, Sala din Deal, Conacul Miclescu, Călinești.
Intrarea este liberă la toate evenimentele, în limita locurilor disponibile. Organizatori: Fundația Pro Patrimonio și Asociația Maria.
Citește articolul integral pe Știri Botoșani
