Sursa foto: stiri.botosani.ro
Artisti din întreaga lume s-au înscris în una dintre cele mai cunoscute competiții internaționale dedicate muzicii clasice. Este vorba despre Concursul Internațional de Muzică Beethoven UK 2026, care a reunit compozitori, interpreți și dirijori de pe toate continentele.
Citește și: Mai multe localități din Botoșani vor rămâne fără energie electrică joi
Printre participanți s-a numărat și Emanuel Emilian Mihăilă, din Botoșani, tânărul artist fiind înscris la categoria Dirijori. Juriul a apreciat calitatea și acuratețea evoluției sale, iar rezultatul a fost unul pe măsura talentului și muncii susținute: Premiul I.
„Am avut onoarea de a câștiga Premiul I la categoria dirijori la Concursul Internațional de Muzică Beethoven UK 2026”, a transmis Emanuel Mihăilă.
Născut pe 8 iunie 2004, în Botoșani, Emanuel Mihăilă a fost elev al Liceului de Artă „Ștefan Luchian”, ulterior absolvent al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (Interpretare muzicală – pian și Stilistică dirijorală - dirijat orchestră).
Competiția este dedicată muzicienilor, de la compozitori, dirijori, ansambluri până la artiști creativi din întreaga lume, premiile fiind oferite pentru interpretare, compoziție și inovație artistică. „Acest sezon reflectă o participare internațională remarcabilă într-o gamă largă de discipline muzicale”, precizează organizatorii.
Beethoven International Music Competition UK este o platformă internațională dedicată recunoașterii excelenței în interpretarea muzicală, compoziție, dirijat și artă creativă. Deschisă participanților din întreaga lume, competiția oferă recunoaștere și vizibilitate internațională artiștilor din practicile muzicale clasice și contemporane.
Citește articolul integral pe Știri Botoșani
