Incident alarmant la Liceul «Vasile Alecsandri» din Săbăoani, județul Neamț, unde 22 de copii și un adult au fost transportați la spital, joi, 12 noiembrie, după ce au acuzat dureri de cap, usturimi în gât și amețeli. Întreaga situație a fost generată de utilizarea unui spray în sala de clasă, conform informațiilor inițiale.
La fața locului au intervenit echipaje de urgență din cadrul ISU Neamț, care au activat Planul Roșu de Intervenție. Purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Mariana-Irina Popa, a declarat: „Ajunși la locul indicat, colegii de la detașamentul de pompieri, împreună cu reprezentanții serviciului de ambulanță județean, au constatat că sunt zece persoane care acuză stare de rău și au fost asistate de către echipajele medicale și ulterior vor fi transportate la spital”.
Conform datelor furnizate de ISU Neamț, în total, 206 elevi și 21 de adulți au fost evacuați din unitatea de învățământ. Din cei 29 de elevi prezenți în clasă, 22 au fost duși la spital pentru investigații suplimentare.
La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, inclusiv o autospecială de stingere dotată cu module pentru descarcerare și prim ajutor, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru transportul personalului și al victimelor multiple. De asemenea, a fost amenajat un punct de triaj în incinta unității de învățământ.










