La data de 16 septembrie 2026, polițiștii botoșăneni au emis trei ordine de protecție provizorie, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie, două dintre acestea fiind cu monitorizare electronică.
Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost evacuat din locuință după ce concubina sa, o tânără de 22 de ani din comuna Tudora, a apelat la numărul de urgență 112 pentru a semnala agresiunea.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, tânărul a provocat scandal la domiciliul comun, agresând-o fizic pe partenera sa.
Polițiștii au întocmit un formular de evaluare a riscului, stabilind existența unui risc iminent.
Astfel, s-a emis un ordin de protecție provizoriu față de agresor, care include și monitorizarea electronică.
Citește articolul complet pe Botoșani Expres
Deschide articolul →