Școala de Vară „Copiii – sufletul familiilor” a debutat la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani

Redacția · Botoșani Expres

ro Curtea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a prins viață încă de la primele ore ale dimineții de joi.

Zeci de copii, însoțiți de părinți și bunici, au trecut pragul lăcașului de cult cu emoția începutului unei noi aventuri de vacanță.

Rucsacuri colorate, zâmbete largi și priviri curioase au transformat spațiul într-un loc al bucuriei, iar entuziasmul celor mici a dat startul unei noi ediții a Școlii de Vară, proiect care de aproape un deceniu și jumătate îmbină educația, credința și jocul.

Organizată de Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”, ediția din acest an poartă un titlu sugestiv, „Copiii – sufletul familiilor”, și își propune să ofere celor mici un program educativ și recreativ într-un mediu sigur, bazat pe valori creștine și prietenie.

Proiectul, inițiat în anul 2011, a devenit deja o tradiție pentru comunitatea botoșăneană, iar în fiecare vacanță de vară, sute de copii aleg să petreacă câteva ore pe zi în cadrul activităților organizate de profesori și voluntari, unde învățarea se împletește cu jocul, creativitatea și apropierea de Dumnezeu.

Citește articolul complet pe Botoșani Expres

Deschide articolul →