ro Ministerul Energiei a cerut din nou populației, companiilor și instituțiilor publice să reducă voluntar consumul de energie electrică în intervalul 19:00–23:00, până la 31 august 2026, pe fondul crizei energetice provocate de seceta severă.
„România traversează o situație energetică de criză, generată în principal de seceta severă și de reducerea accentuată a debitului Dunării, care a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii aproximativ 40 de ani.
Conform prognozelor hidrologice, această situație este estimată să se mențină și în perioada următoare, fără perspective de ameliorare pe termen scurt”, a transmis Ministerul Energiei.
Ministerul face apel la consumatorii casnici, companii, instituții publice și prosumatori să contribuie, prin măsuri voluntare, la reducerea consumului de energie electrică în intervalul orar 19:00-23:00, în contextul valorilor extrem de scăzute înregistrate de debitul Dunării.
Măsurile au caracter preventiv și urmăresc reducerea presiunii asupra Sistemului Energetic Național în orele de vârf, protejarea alimentării cu energie electrică a populației și a serviciilor esențiale, precum și diminuarea riscului aplicării unor măsuri restrictive.
Citește articolul complet pe Botoșani Expres
Deschide articolul →