Incendiu puternic într-o gospodărie din Sarafinești, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Elena Dumitrescu · Botoșani Expres

Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sarafinești, comuna Corni, Botoșani, unde o clădire a fost cuprinsă de flăcări.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit, conform surselor oficiale.

Alarma a fost dată chiar de proprietari, care au observat focul și au alertat autoritățile.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Corni, cu patru autospeciale de stingere și o cisternă.

De asemenea, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani a fost prezent pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Citește articolul complet pe Botoșani Expres

Deschide articolul →