Festivalul Național de Muzică „Seri Eminesciene” va avea loc la Memorialul Ipotești între 21-23 august 2026

Corina Matei · Botoșani Expres

com Memorialul Ipotești, Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, aflat în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a anunțat organizarea unei noi ediții a Festivalului Național de Muzică „Seri Eminesciene”, care se va desfășura între 21 și 23 august 2026.

Pe parcursul celor trei zile, publicul va avea ocazia să participe la un Concurs Național de Muzică Folk dedicat copiilor și tinerilor interpreți, precum și la două seri de recitaluri susținute de artiști renumiți ai muzicii folk.

În perioada următoare, vor fi anunțate detalii suplimentare, inclusiv programul complet și numele artiștilor care vor urca pe scena de la Memorialul Ipotești.

Organizatorii îi invită pe toți iubitorii de muzică să își rezerve perioada 21-23 august în calendar și să participe la acest eveniment, unde poezia lui Mihai Eminescu va prinde glas prin muzică.

Conform postării de pe Facebook a Consiliul Județean Botoșani.

Citește articolul complet pe Botoșani Expres

Deschide articolul →