Cod galben de furtuni în Botoșani: vânt puternic și ploi torențiale

Robert Ciobanu · Botoșani Expres

Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală de 50-70 km/h , averse torențiale moderate cantitativ, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni, cu dimensiuni de 1-2 cm.

Ce măsuri trebuie să respecte cetățenii.

În intervale scurte de timp (1-3 ore), cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp , iar în zonele montane, pe arii restrânse, se pot înregistra până la 25-30 l/mp.

Autoritățile locale au fost informate despre prognoza meteo și măsurile ce trebuie adoptate în astfel de situații.

Fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți; Nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt; Parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate; Îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea și provoca victime sau pagube materiale; Nu atingeți firele căzute la pământ; Curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; Nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Citește articolul complet pe Botoșani Expres

Deschide articolul →