Accident rutier la Hilișeu Horia: O femeie și un copil transportați la spital

Redacția · Botoșani Expres

Sursa foto: ISU Botoșani O femeie în vârstă de 31 de ani și un copil de 10 ani au fost transportați la spital după un accident rutier produs în localitatea Hilișeu Horia.

La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că autoturismul a ieșit în afara părții carosabile, iar cei patru ocupanți, inclusiv conducătoarea auto și cei trei copii, s-au autoevacuat înainte de sosirea salvatorilor.

În urma evaluării medicale efectuate la fața locului, femeia aflată la volan și un minor au necesitat transport la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor în zona producerii accidentului.

Citește articolul complet pe Botoșani Expres

Deschide articolul →