Sursa foto: mediafax.ro
Grupurile parlamentare PNL și USR au semnat un acord de colaborare, valabil atât în Camera Deputaților, cât și în Senat. Documentul atestă că aleșii celor două formațiuni de dreapta își vor coordona activitatea în Parlamentul României.
Citește și: Loteria Română a trimis plângeri prealabile primăriilor care au interzis jocurile de noroc
Diana Stoica, liderul deputaților USR, a declarat: „PNL și USR, atât din Senat, cât și din Camera Deputaților, au semnat un acord de colaborare parlamentară pentru întărirea cooperării în legislativul României și ne-am asumat un set de priorități pe care toți parlamentarii USR și PNL, care reprezintă o treime din numărul total de parlamentari, să le susțină în această sesiune legislativă.”
Documentul obținut de Mediafax precizează că cele două formațiuni și-au asumat patru obiective principale, inclusiv reforma administrației publice și reforma electorală, printre care se numără și reducerea numărului de parlamentari.
Acordul include și o prevedere pentru situații de urgență, stipulând că divergențele între grupurile parlamentare vor fi soluționate pe cale amiabilă prin medierea liderilor de grup. PNL și USR continuă să facă parte din guvernare, alături de UDMR.
Citește articolul integral pe Mediafax
