Sursa foto: I.P.J. BOTOȘANI - Știri (bt.politiaromana.ro)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat, pe 10 iunie 2026, o razie de amploare în zonele ANL Cișmea, strada Adrian Adamiu și Piața Centrală, cu sprijinul polițiștilor rutieri, al celor de investigații criminale și ordine publică, alături de reprezentanți ai Locativa S.A. Acțiunea a vizat combaterea fenomenului infracțional și contravențional pe raza municipiului.
În cadrul raziei, au fost legitimate peste 150 de persoane și au fost controlate 129 de imobile aparținând Locativa S.A., pentru verificarea legalității ocupanților. În urma controalelor, au fost demarate procedurile legale de evacuare a unei persoane care subînchiriase imobilul social pe care îl ocupa, practică interzisă prin contractul de închiriere. Totodată, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.000 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere și a prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.
Tot pe 10 iunie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr din comuna Lunca, cercetat pentru furt calificat. Potrivit probatoriului administrat, în noaptea de 7 spre 8 iunie 2026, acesta ar fi pătruns fără drept în locuința unui alt tânăr, de 28 de ani, de unde ar fi sustras 400 de lei și un card bancar. Reținutul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani, urmând să fie prezentat astăzi instanței cu propunere de arest preventiv pentru 30 de zile.
O acțiune similară s-a desfășurat și în zona Dorohoi, unde polițiștii municipiului, împreună cu cei din secțiile rurale nr. 4, 5 și 6 și un specialist al Registrului Auto Român, au legitimat peste 90 de persoane și au oprit pentru verificări 80 de autoturisme. Au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 7.500 de lei, pentru nepurtarea centurii de siguranță, utilizarea de lumini neomologate și anvelope uzate. În același context, polițiștii au retras 5 certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe DN 29B în localitatea Leorda, un utilaj agricol condus de un bărbat de 59 de ani, care tracta o remorcă neînmatriculată. În urma verificărilor, a fost întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, bărbatul fiind cercetat penal pentru această faptă.
Citește articolul integral pe I.P.J. BOTOȘANI - Știri
