ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din BotoșaniBotoșani Expres — Știrile locale din BotoșaniCele mai recente știri din BotoșaniBotoșani Expres — Știrile locale din Botoșani
local

Guvernul amână din nou amenzile pentru bonurile fiscale fără cod QR până în 2027

Redacția

Redacția

⏱ 2 min citire
Guvernul amână din nou amenzile pentru bonurile fiscale fără cod QR până în 2027

Guvernul condus de Luca Niculescu a adoptat vineri prelungirea cu un an a perioadei în care nu se aplică amenzi pentru bonurile fiscale care nu conțin anumite date obligatorii sub formă de cod QR. „Astăzi am adoptat o ordonanță de măsuri în care am inclus instrumente concrete pentru rezolvarea unor potențiale blocaje de la finalul acestui an. […] Prelungim până la 31 octombrie 2027 inclusiv suspendarea sancțiunilor pentru lipsa elementelor de identificare și a datelor în format QR prevăzute pe bonul fiscal”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la finalul ședinței de guvern.

Astfel, amenzile între 2.000 și 4.000 de lei pentru antreprenori, pentru neemiterea bonurilor fiscale cu cod QR care să conțină data și ora emiterii bonului fiscal, numărul de identificare al bonului fiscal, precum și seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal, vor fi amânate până la 31 octombrie 2027, conform OUG adoptată în ședința de guvern de astăzi. În prezent, sancțiunile sunt suspendate până la 1 noiembrie 2026, însă Ministerul Finanțelor a considerat că este nevoie de timp suplimentar pentru implementarea cerințelor.

Potrivit notei de fundamentare, procesul presupune modificarea legislației secundare și terțiare, actualizarea programelor informatice ale caselor de marcat și testarea acestora la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București). „Implementarea acestor obligații presupune parcurgerea mai multor etape obligatorii, interdependente, pentru a căror realizare mai este nevoie de timp suplimentar”, a adăugat Nazare.

Printre măsurile adoptate se numără și eliminarea, începând cu 1 noiembrie 2026, a „taxei Temu”, în valoare de 25 lei pe coletele venite din afara UE, cu valoare sub 150 EUR, introdusă anul trecut. De asemenea, bunurile confiscate vor fi vândute mai repede, prin modificarea unor prevederi ale Ordonanței Guvernului nr. 14/2007, ceea ce va conduce la o viteză accelerată de rotație a stocului și la creșterea veniturilor bugetare.

Vrei știrile din Botoșani primele în Google?

Adaugă Botoșani Expres ca sursă preferată: articolele noastre apar cu prioritate la „Știri principale” în căutările tale.