ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din BotoșaniBotoșani Expres — Sursa #1 de știri din BotoșaniCele mai recente știri din BotoșaniBotoșani Expres — Sursa #1 de știri din Botoșani
local

Furtună în județul Botoșani: copac doborât pe carosabil la Drislea și curți inundate la Iurești

Redacția

Redacția

1 min citire
Furtună în județul Botoșani: copac doborât pe carosabil la Drislea și curți inundate la Iurești

Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botosani Page (facebook.com)

Fenomenele hidro-meteorologice din această seară au generat două intervenții ale pompierilor în județul Botoșani. Până la ora 21:30, la Dispeceratul Integrat ISU–SAJ Botoșani au fost înregistrate două apeluri din partea cetățenilor afectați.

În localitatea Drislea, un copac doborât de vânt a căzut pe partea carosabilă, blocând circulația. Garda de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Trușești au intervenit pentru îndepărtarea arborelui și înlăturarea pericolului.

În localitatea Iurești, comuna Todireni, două curți și un beci au fost inundate în urma precipitațiilor abundente. La fața locului a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Todireni. Evoluția fenomenelor meteorologice a fost monitorizată permanent atât prin Centrul Operațional al ISU Botoșani, cât și în teren de serviciile voluntare.

ISU Botoșani atrage atenția că, pentru prevenirea inundațiilor, este necesară curățarea din timp a șanțurilor și rigolelor de scurgere. De asemenea, gunoaiele menajere și resturile vegetale nu trebuie aruncate în albiile cursurilor de apă sau în canalele de colectare.

Informații despre comportamentul în situații de urgență pot fi obținute pe portalul fiipregatit.ro sau prin aplicația DSU, disponibilă gratuit în Google Play Store și App Store.

Citește articolul integral pe Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botosani Page