Sursa foto: Botosani24.ro

Numele „Χριστίνα - Christina” din limba greacă poate fi transliterat în limba română „Hristina” sau „Cristina”, deoarece litera greacă „Χ” înseamnă „Ch”, „H” sau „C”. Sfânta Hristina s-a născut în cetatea Tir (Fenicia în trecut, astăzi Liban) și a trăit în timpul împăratului roman Septimiu Sever (193-211). A fost fiica lui Urban, reprezentantul Imperiului roman al acestei cetăți.

Când a ajuns la vârsta de doisprezece ani, pentru extraordinara ei frumusețe, Sfânta Hristina a fost închisă de tatăl ei într-un turn, împreună cu douăsprezece slujnice. Planul tatălui era să o țină pe fiica lui în acel turn până avea să împlinească vârsta deplină a majoratului. În realitate, tatăl voia să o constrângă pe fiica sa, devenită creștină, să renunțe la religia primejdioasă pe care a îmbrățișat-o, și astfel, să o scape de primejdia morții.

Tânăra Hristina, nemulțumită de credința idolatră care o înconjura, a început să se roage Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ce a adus toate de la neființă la ființă. În urma acestei rugăciuni, i s-a arătat un înger care i-a descoperit tainele dumnezeiești. Copila însă a sfărâmat statuetele prețioase, pe care tatăl le așezase în camera ei, și metalul prețios rezultat l-a împărțit săracilor.

Înfuriat, Urban a trecut de la rugăminți la pedepse: a ordonat să fie biciuită și aruncată în temniță. Deoarece Hristina rămânea neclintită în credință, tatăl o dă pe mâna judecătorilor și aceștia o supun la diferite torturi îngrozitoare. Fiind plină de răni, este aruncată să zacă în închisoare, dar aici, trei îngeri coborâți din cer îi aduc mângâiere și-i redau sănătatea.

Văzând că prin astfel de metode nu obțin nici un rezultat, judecătorii trec la soluția finală: leagă o piatră grea de gâtul copilei și o aruncă în apă. Însă marea aceea i-a fost ei scăldătoarea Sfântului Botez. Un nor luminos a umbrit-o pe ea și s-au auzit cuvinte de sus, grăindu-se deasupra ei numele Preasfintei Treimi, după săvârșirea Sfântului Botez. Astfel, a ieșit la mal, nevătămată.

Tatăl ei, neînduplecat de chinurile Hristinei, este pedepsit de Dumnezeu cu moartea; totuși, suferințele Hristinei nu se sfârșesc. Succesorul acestuia a torturat-o mai aprins, cu alte chinuri înspăimântătoare, ce se vor dovedi la fel de ineficiente. A fost arsă pe un grătar înroșit, aruncată în ulei înfierbântat, lăsată între șerpi veninoși, iar la urmă, i s-au tăiat sânii. Nemaiștiind la ce chinuri să o supună, în cele din urmă Hristina a primit moartea prin sabie. Astfel, încă o floare a nevinovăției este mutată în grădinile cerului.

Semnificația numelui „CRISTINA” este profundă, având corespondentul masculin Cristian, specific creștinesc, apărut după ce Biserica creștină a primit libertatea prin împăratul Constantin. Formele Cristina, Cristin au apărut de prima dată ca nume proprii din dorința de a da copiilor numele pe care l-a purtat Mântuitorul. Respectul față de ființa dumnezeiască, umană a lui Iisus Hristos a cerut să nu se folosească pentru simpli oameni un nume purtat de Omul-Dumnezeu, și atunci s-au creat cuvintele Cristin, Cristina, sugerând adevărul fundamental că omul creștin nu este numai „ucenicul”, „urmașul” lui Hristos, ci poartă în ființa lui însăși ființa lui Hristos.

Astfel, numele Cristina a evoluat, desprinzându-se formele: Hrestina, Hristina, Cărstina, Crăstina, Crista, Tina și, mai nou, Cristi.

Citește articolul integral pe Botosani24.ro