Societatea românească se află astăzi la granița dintre două lumi. Pe de o parte, există părinții și bunicii care continuă să gătească, să pregătească sarmale, ciorbe sau plăcinte, menținând vie tradiția culinară. Pentru ei, masa de familie nu înseamnă doar hrană, ci și un act de iubire, de grijă și de continuitate. Pe de altă parte, se conturează generația tânără, crescută cu alternative rapide, pentru care hrana a devenit mai mult un serviciu decât un ritual.
Această generație, așa cum o numesc psihologii, este definită de dorința de eficiență și de lipsa răbdării. Gătitul acasă, cu tot ce presupune – curățenie, timp, implicare – nu mai este atractiv. Tinerii preferă să își satisfacă nevoile imediat, să comande sau să cumpere produse gata pregătite, pentru că ritmul vieții lor nu le lasă spațiu pentru procese lente. Este un reflex al unei societăți moderne, unde viteza a devenit noua valoare supremă.
Contrastul se vede cel mai bine în familie. Mulți dintre tineri încă merg din când în când la părinți sau la bunici pentru a lua „o oala de borș” sau o porție de sarmale. Gestul acesta arată nu doar dorința de a consuma mâncare tradițională, ci și faptul că există o ruptură între generații. Părinții încă transmit gusturi, obiceiuri și rețete, dar cei care le primesc le iau adesea ca pe o rezervă de provizii, nu ca pe o experiență de viață.
Psihologic, fenomenul vorbește despre diferențe în modul de raportare la hrană. Pentru generațiile mai vechi, hrana era un mijloc de a strânge familia, de a celebra momente și de a întări legături. Pentru generațiile tinere, hrana devine o nevoie care trebuie rezolvată rapid, cu minimum de efort. Această schimbare are efecte vizibile: mai puține mese comune, mai mult individualism și o slăbire a coeziunii familiale.
Totuși, nu putem vorbi doar despre pierderi. Faptul că încă există această punte – mersul la părinți pentru borș sau sarmale – arată că tradiția nu a dispărut, ci supraviețuiește prin mici gesturi. Poate că generația tânără nu mai petrece ore în bucătărie, dar păstrează încă legătura cu gusturile copilăriei, chiar dacă le primește ambalate într-o oală adusă de la mama sau bunica.
În final, nu e vorba doar despre gătit sau comandat, ci despre felul în care fiecare generație înțelege relația cu timpul, cu familia și cu tradițiile. România de astăzi e prinsă între două lumi: cea a lingurii de lemn, cu răbdare și legături puternice, și cea a rapidității, unde hrana devine un serviciu. Întrebarea este ce va alege să ducă mai departe generația care astăzi trăiește pe fugă, dar care încă se întoarce, din când în când, la bucatele mamei.
