Păstrând tăcerea în fața suferinței: povestea unei mame lăsate să se descurce singură într-un colț de lume uitat
Într-o comunitate retrasă din județul Botoșani, într-un sat modest din comuna Păltiniș, realitatea zilnică a unei mame devine un strigăt mut după ajutor. O mamă, căreia soarta i-a hărăzit responsabilitatea a opt copii, se luptă să le asigure supraviețuirea, într-un cadru marcat de indiferență și neputință din partea autorităților locale.
Neputință și tăcere
Potrivit surselor consultate de redacție, această femeie face față unei presiuni imense. Cu patru dintre copiii săi în plasament și ceilalți patru trăind cu ea într-o locuință închiriată, viața nu este doar o provocare, ci o luptă constantă pentru un trai minimal decent. Una dintre fiicele sale suferă de semipareză și are nevoie de îngrijiri constante, un motiv suplimentar de stres și îngrijorare pentru mamă.
Situată într-o zonă fără acces la un sistem de transport public adecvat, este obligată să cheltuie lunar 800 de lei doar pentru transportul copiilor la grădiniță. Microbuzul școlar, care ar trebui să deservească toți copiii comunității, nu ajunge până în satul izolat în care trăiesc ei. În pofida apelurilor sale repetate către Primărie, cu scopul de a solicita un ajutor esențial, a primit doar tăcere.
"Descurcă-te cum poți!"
Din culisele acestei povestiri tulburătoare, reiese o replică sfidătoare din partea autorităților educaționale și locale: "Descurcă-te cum poți." Acest răspuns, mai mult decât orice altă reacție, sugerează o lipsă acută de empatie și implicare. Mama a cerut sprijinul directoarei școlii după ce ajutorul social de 170 de lei i-a fost suspendat, dar s-a izbit de aceeași replică dureroasă, întărită de un sistem care pare să nu-i cunoască pe cei mai vulnerabili dintre noi.
"Cum putem vorbi despre dezvoltare, tradiții sau sărbători în comunitatea noastră, când sunt persoane care strigă după ajutor și nu le aude nimeni?", este întrebarea pe care mulți dintre noi ar trebui să și-o pună.
Lipsa de reacție și impactul social
Indiferența arătată de autorități față de situația acestei mame relevă un cadru instituțional deficitar, în care vocile celor mai afectați sunt înecate de birocrație și nepăsare. Aceasta nu este doar o poveste individuală, ci reflectă o stare de spirit generalizată, unde nepăsarea face mai mult rău decât orice altceva. Ne putem imagina cum incertitudinea și lipsa de sprijin devin și mai apăsătoare în zilele de iarnă, când frigul și izolarea se adaugă provocărilor zilnice.
Numărul de contact pentru cei care doresc să ajute această familie este 0750.625.281 – Loredana Arianaisabela. Oricare ar fi dorința de a contribui, este important să fie luată în considerare o înțelegere mai profundă a nevoilor lor și sprijinul direct oferit.
Concluzie: Sprijinul comunitar versus singurătatea sistemului
Reflectând asupra acestui caz, ne rămâne întrebarea deschisă: ce se întâmplă cu acele voci tăcute ale comunității care nu ajung să fie auzite? Este clar că trebuie să existe o trezire a conștiinței colective și o îmbunătățire a canalelor de comunicare și ajutorare în astfel de cazuri.
Analiza noastră arată că, fără intervenții directe și sistematice, povestea acestei mame va continua să fie o mărturie a eșecului social și a vulnerabilității ignorate. Inversând paradigma de tăcere instituțională într-un dialog activ și empatic, putem spera la o comunitate mai solidară și mai atentă la nevoile membrilor săi aflați în dificultate.
(Sursa: Facebook/ Stelică Cheptroșu)
Citeste tot articolul
Citeste tot articolul… – Sursa Botosaneanul.ro
contact: [email protected]
