Constructorul a finalizat, la acest sfârșit de săptămână, asfaltarea celor 5,15 kilometri din Drumul Județean 294B, care leagă cele două localități.
Botoșănenii circulă pe un drum reabilitat între Brăteni și Dobârceni.
„Cu acest sector, am încheiat practic Programul de întreținere a drumurilor județene prin turnare de covoare asfaltice, pe care l-am asumat când am preluat conducerea Consiliului Județean. Am reabilitat 100 de kilometri de drumuri județene, creând condiții decente pentru toți locuitorii județului și premisele dezvoltării. Fiecare kilometru de drum modernizat înseamnă șanse reale de dezvoltare și o viață mai bună pentru toți botoșănenii. Această transformare se simte în fiecare zi, la fiecare pas pe care oamenii îl fac în județul nostru”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Doar în acest an au fost reabilitați 40 de kilometri de drum județean: DJ208H, în Copălău; DJ208C, în Vorona; DJ296, Botoșani – intersecția Roma-Costești; DJ296A, Stăuceni; DJ294A, Mitoc; DJ291B, Șendriceni – Lozna; DJ292, Corlăteni – Podeni; DJ293A, Coțușca – Viișoara; DJ298, Cordăreni – Dumeni și DJ294B, Dobârceni – Brăteni.
„Am avut și în…