Polițiștii locali au identificat mai multe situații în municipiu în care cetățenii au lăsat pe domeniul public saci cu moloz.
În perioada 24 septembrie -15 octombrie 2024, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale a Municipiului Botoșani, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – în domeniile protecția mediului și activitate comercială, – au desfășurat activități specifice pentru identificarea și sancționarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public/în coșurile stradale și a celor care desfășoară acte de comerț cu încălcarea prevederilor legale.
Punctual, s-a urmărit prevenirea și depistarea situațiilor în care deșeurile rezultate din construcții/activități de renovare a locuințelor sunt depozitate pe spațiul verde/trotuare/alei de acces.
Astfel, în zonele Parcul Tineretului, strada Vîrnav, strada General Gheorghe Avramescu, strada Curcubeului, strada Trandafirilor s-au constatat 12 situații în care cetățenii au lăsat pe domeniul public saci cu moloz și deșeuri rezultate din activitățile de renovare, creând un aspect insalubru orașului.
În conformitate cu prevederile art. 76, alin. 2 lit. a din Hotărârea de Consiliu Local (H.C.L.) nr. 130/2020…