Expoziția poate fi vizionată în perioada 17-30 octombrie 2024.
Muzeul Județean Botoșani, prin Secția de Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, organizează expoziția „Trilogie autumnală”, cu lucrări de pictură și grafică (acuarelă) aflate în patrimoniul artistic botoșănean, purtând semnătura artiștilor Petre Achițenie (1929-2006), Ion Murariu (1922-2012) și Constantin Piliuță (1929-2003).
Lucrările etalate pe simeze au ca tematică principală peisajul, respectiv ilustrarea toamnei, în maniera în care anotimpul a fost perceput și redat cromatic, în tehnica preferată, de către fiecare dintre cei trei artiști. Născuți în județul Botoșani, aceștia reprezintă nume importante în istoria artelor plastice românești, fiind cunoscuți atât prin creațiile lor de certă valoare, cât și prin activitatea didactică de pregătire a numeroase generații de viitori artiști, ca în cazul lui Petre Achițenie (1968-1993).
Au fost creatori foarte prolifici, iar numeroasele lor opere, prezente de-a lungul vremii în diverse expoziții, au fost apreciate atât de public, cât și de critica de specialitate, primind distincții și premii foarte importante.
Expoziția poate fi vizionată în perioada…