Postarea a reușit să strângă mii de aprecieri și zeci de comentarii din partea internauților.
Pescobar, pe numele său real, Paul Nicolau, patronul cunoscutului lanț de restaurante Taverna Racilor a venit la Botoșani.
Mai exact în comuna Copălău și nu a ezitat să facă o postare pe rețelele de socializare pentru a-și încânta fanii.
„Regele fructelor de mare” a venit de la mare depărtare până la Botoșani pentru usturoiul din Copălău.
„Usturoi de Copălău, cel mai bun usturoi posibil, brand național! În județul Botoșani, comuna Copălău la frumoasele fete Bobouțanu. Toată lumea să oprească să cumpere usturoi adevărat Romania e cea mai tare,” a scris Pescobar pe rețelele de socializare, unde a postat și o fotografie cu el alături de una dintre surorile
Comentariile celor care îl urmăresc nu au întârziat să apară: „Ești singurul om pe care l-am văzut să promoveze și cea mai mică afacere”, „Va mulțumim pentru cum promovați zona Moldovei”, „Respect! Așa ar trebui să promoveze toți antreprenorii ăștia mari pe cei ce sunt mai mici ca să se poată și ei dezvolta mai repede.”