Dinamo București a întâlnit-o pe FC Botoșani, vineri, 27 septembrie, de la ora 21:00, în partida din etapa a 11-a a SuperLigii. Partida s-a terminat cu scorul de 2-2.
Repriza 1
Prima repriză a început printr-o ocazie pentru gazdă în minutul 7. Milanov i-a pasat lui Soro, dar tușierul a ridicat fanionul pentru un ofsaid.
În minutul 15, Raul Opruț a centrat în careu, dar niciunul dintre jucători nu au ajuns la minge și Pap a prins balonul.
Echipa gazdă a cerut o lovitură liberă din marginea careului pentru un presupus fault. Jocul a fost lăsat să continue.
Prima ocazie pentru FC Botoșani a venit prin Friday care a pătruns cu mingea în careu și a șutat puternic, dar mingea a fost respinsă de Golubovic. Atacantul lui FC Botoșani nu a ajuns la minge, iar apărarea lui Dinamo a îndepărtat pericolul.
În minutul 28, Selmani a deschis scorul, după o ieșire a lui Pap care i-a pasat atacantului de la Dinamo.
Chiar dacă a marcat, Selmani a primit cartonașul galben pentru un fault.
Scorul urma să se schimbe în favoarea celor de la Dinamo, însă Cîrjan a trimis mingea în poartă, dar golul a fost anulat pentru un henț.
Repriza 2
Selmani a fost schimbat cu Politic.
Mingea a ajuns la Pănoiu în fața porții, dar a…