Brașov, Cluj-Napoca și Oradea: cele mai atractive orașe din România pentru locuire, conform Indexului de Atractivitate Urbană 2024.
Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) a lansat recent Indexul de Atractivitate Urbană 2024, care analizează percepțiile rezidenților și non-rezidenților asupra celor 41 de municipii reședință de județ din România. Studiul evaluează atractivitatea orașelor pe două dimensiuni-cheie: intenția de mutare și percepția calității vieții în orașe.
Potrivit rezultatelor, Brașovul a obținut cele mai bune scoruri, fiind considerat cel mai atractiv oraș din România pentru locuire. Cluj-Napoca s-a clasat pe locul doi, urmat de Oradea pe locul trei, Sibiu pe locul patru și Timișoara pe locul cinci. Top 10 este completat de Constanța, București, Iași, Alba Iulia și Piatra Neamț.
Analiza a inclus evaluarea a 11 factori care influențează atractivitatea unui oraș. Oportunitățile de petrecere a timpului liber s-au dovedit a avea cea mai mare importanță relativă, depășind chiar și locurile de muncă bine plătite și infrastructura de bază. "Acest rezultat este în acord cu concluziile Indexului de Performanță Urbană, care a evidențiat că divertismentul are cea mai mare importanță relativă în performanța unui oraș," a declarat Florian Filat, Director Executiv al Institutului pentru Orașe Vizionare.
Studiul arată o corelație puternică între intenția de mutare într-un oraș și modul în care oamenii percep calitatea vieții în acel oraș. “Orașele care investesc în cultură, divertisment și recreere nu doar devin mai atractive, dar își consolidează și performanța generală,” a spus Felix Tătaru, Președintele Institutului pentru Orașe Vizionare.
Indexul de Atractivitate Urbană este parte a CITY INDEX, un instrument inovator de măsurare a evoluției urbane, care include și Indexul de Performanță Urbană și viitorul Index de Capacitate Vizionară, ce va fi lansat în 2025. CITY INDEX oferă rapoarte detaliate pentru a sprijini deciziile strategice în planificarea urbană, fiind un instrument valoros pentru administrațiile publice și sectorul privat.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.monitorulbt.ro”
contact: [email protected]