Directorii de școli pot fi demiși, începând cu anul școlar 2024-2025, și la „propunerea motivată a autorității publice locale, care anual evaluează respectarea contractului și a planului de management administrativ-financiar”, iar „hotărârea finală aparține inspectoratelor școlare județene ISJ/ISMB”, conform unei prevederi noi din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
O altă prevedere nouă este că directorul poate fi demis „pentru încălcarea cu vinovăție a obligațiilor stabilite prin contractul de management, cu respectarea procedurii de cercetare disciplinară prevăzută de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare”, potrivit romaniatv.net.
„Directorul unităţii de învăţământ de stat, numit în urma concursului naţional, poate fi eliberat din funcţie:
a) la propunerea motivată a inspectorului școlar general al ISJ/ISMB, cu avizul consiliului de administraţie al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ)/ISMB;
b) la propunerea motivată a 2/3 dintre membrii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, urmată de un raport de evaluare a activității directorului,…