Nu poate să fie aceeași clasă politică zeci de ani
Iar cei care candidează nu ar trebui să se comporte de parcă ar fi devenit proprietari pe fotolii de parlamentari sau aleși locali.
Din păcate însă, astfel de practici se regăsesc și la Botoșani, la fel ca în toată țara. Politicieni cu „n” mandate de parlamentar spre exemplu continuă să candideze.
O fac în urma unor lupte interne în partid și nu neapărat pentru că așa doresc cetățenii.
„Eu cred că trebuie schimbați la un moment dat, nu poate să fie aceeași clasă politică zeci de ani. Și după cum observați pe trend-ul acesta merge PNL, pe trend-ul schimbării. Rugămintea noastră pentru toți locuitorii municipiului și ai județului să dea o șansă acestor oameni noi. În momentul în care vii cu o clasă politică și îți dorești oameni noi, oameni care nu neapărat au experiență politică, dar au o experiență din viața privată, trebuie să învățăm să-i cunoaștem. Nu să aducem critici imediat.”
Oameni realizați pentru Parlament
Este pentru prima oară după foarte mulți ani când PNL vine în fața…