Anunțul a fost transmis pe una dintre paginile de socializare de către ultrașii lui CFR Cluj reuniți sub egida Peluza Vișinie.
Incidentul de la Botoșani
Suporterii CFR Cluj au reacționat pe rețelele sociale după ce fanii echipei Petrolul Ploiești au fost implicați într-un incident violent cu forțele de ordine, chiar după ce echipa lor a obținut o victorie în deplasare împotriva FC Botoșani.
Fanii Petrolului, care așteptau trenul de întoarcere la o terasă din Botoșani, au fost surprinși de o intervenție agresivă a polițiștilor și jandarmilor, după ce au aprins torțe pentru a sărbători victoria.
Astfel, Peluza Vișinie a transmis un mesaj pe Facebook referitor la incidentul de pe terasă, considerând acțiunea jandarmilor de la Botoșani un abuz.
Mesajul celor de la Peluza Vișinie
„Condamnăm ferm abuzurile forțelor de ordine împotriva suporterilor Petrolului!
Într-un gest absolut abuziv și de neînțeles, suporterii echipei Petrolul Ploiești, care s-au deplasat la Botoșani pentru a susține echipa în meciul cu FC Botoșani, au fost victimele unor acte de violență inadmisibile. Deși și-au sărbătorit victoria în mod pașnic, fără incidente în stadion sau în afara acestuia, aceștia au fost…
Citeste tot articolul… – Sursa Botosaneanul.ro