Alin Alexuc a pierdut împotriva kazahului Alimhan Sizdikov, în optimile de finală ale categoriei 130 de kilograme, la lupte greco-romane.
Drumul lui Alin Alexuc s-a oprit în optimile categoriei 130 kg la lupte greco-romane. Luptătorul român a fost învins cu scorul de 3 la 1, la puncte tehnice, de kazahul Alimhan Sîzdîkov.
Când i-a fost lumea mai dragă botoșăneanului, Sizdikov a făcut o contestație în urma căreia sportivul nostru a fost penalizat cu două puncte. Motivul? Alexuc l-a „apucat” de echipament pe adversar, lucru interzis de regulament, informează sport.ro.
Alin Alexuc așteaptă acum rezultatele ulterioare ale kazahului pentru a vedea dacă are vreo șansă să intre în recalificări.
„E o dezamăgire totală pentru mine. Mă gândeam că ajung cel puțin în semifinală pentru a mă bate cu iranianul sau cubanezul. Dar, văd că planurile de acasă nu se pupă cu planurile de la Jocurile Olimpice.
Nu știu, probabil am prins o zi proastă, nu m-am simțit bine. Eram oricum mult ca valoare peste acest cazac, l-am mai învins de 2-3 ori. E greu și dezamăgitor să vorbești după o înfrângere. Așteptam mult mai mult de la tine. Nu știu ce s-a întâmplat, nu pot să îmi explic.
De când am dat drumul la…