În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani (IJJ) a suplimentat efectivele operative care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale ce pot afecta siguranța participanților la manifestările publice cu caracter cultural-artistic și sportiv, cu participare numeroasă.
Zeci de amenzi
În urma misiunilor executate, jandarmii botoșăneni angrenați în misiuni în sprijinul participanților la Zilele Nordului din orașul Darabani, Festivalul Tradițional „Constantin Lupu” de pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, Discoteca Estivală a Copiilor și Adolescenților din orașul Săveni și meciul amical de pe Stadionul municipal Botoșani, precum și efectivele de ordine publică care au acționat pentru liniștea comunității, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 18.500 de lei și au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de lovire și alte violențe.
De asemenea, jandarmii au avut în atenție prevenirea și combaterea consumului de substanțe interzise și au intervenit la sesizările cetățenilor făcute prin apel la…