Individul a furat mai multe produse de pe rafturile unui magazin.
Abonat la furturi
În continuarea cercetărilor din data de 28 iunie 2024, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 că la magazinul Profi de pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Suceava, un individ a sustras produse de pe raft.
În urma probatoriului administrat în dosarul penal deschis, s-a decis continuarea urmăririi penale împotriva unui bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
De asemenea, procurorul de caz a dispus reunirea acestui dosar penal cu un alt dosar în care suspectul era cercetat pentru alte patru infracțiuni de furt și pentru o infracțiune de furt calificat, potrivit glasul sucevei.ro
Băgat în arest la Botoșani
În plus, s-a decis schimbarea încadrării juridice a faptelor, iar cercetările vor continua față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (șase acte materiale).
Polițiștii din cadrul Compartimentului Proximitate – Biroul Ordine Publică au dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectului.
Acesta a fost transferat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, iar în data de 2 iulie 2024 a fost prezentat…