Un popor dependent de țâță se lasă greu înțărcat și atunci când este secetă, când ugerul se golește, când moare vaca. Nevoia de țâță este primordială, nevoia de țâță este înaintea nevoii de aer, de apă, de pâine. Dar de unde atâtea robinete deschise din care să curgă, în același timp, și lapte și mere.
Ideal ar fi să trăim într-o Românie cu un uger cât circumferința roții carului mare, din care să iasă virile vreo douăzeci de milioane de țâțe îmbietoare. Și ar fi pace între dobitoace. Ar fi bine și nimeni nu s-ar plânge că nu le-a venit rândul, deși au cestălalt vaca 20, 30 de ani, i-au dat să halească din palmă, au scărpinat-o între coarne. Asta da, fericire! România, o vacă bună de lapte, și dacă nu curge, picură, și dacă nu picură, măcar se merită să aștepți cu țâța în gură în timp ce alții, visători, stau la rând. Aștepți până ți se înăcrește, până ți se corăslesc speranțele, până ți se face de dulce în cerul gurii și dai din coate, pardon, din coarne, copite și te muți la țâța vecinului. Din ea curge lapte albastru, din a ta a curs lapte roșu pe îndestulate. Era cât pe ce să dai buzna la o tâță din care curgea lapte galben, dar ai…
Citeste tot articolul… – Sursa Botosaneanul.ro
