Bărbatul se afla în arestul IPJ Botoșani după ce și-a ucis soția în luna martie, fiind acuzat de omor calificat. Acesta a fost găsit aproape fără cunoștință în patul din celulă.
Un deținut din Botoșani a încercat să se sinucidă
Descoperirea a fost făcută sâmbătă dimineață de către polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani. Aceştia au solicitat imediat intervenţia unei ambulanţe, iar bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe. Cadrele medicale care s-au ocupat de cazul acestuia au descoperit că este vorba despre o tentativă de suicid.
Bărbatul era sub tratament psihiatrc pentru depresie. Deși polițiștii îi dădeau câte o pastilă la orele când ar fi trebuit să-și ia tratamentul, acesta se pare că nu a înghițit medicamentele ci le-a ascuns în celulă. În noaptea de vineri spre sâmbătă, acesta a înghiţit toată cantitatea de pastile pe care o ascunsese, relatează Monitorul de Botoșani.
Deținutul a fost găsit aproape…
Citeste tot articolul 
Sursa & Foto Credit- „www.fanatik.ro” 
                                              –––––––––––––
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Botoșani. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. botosaniexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: botosaniexpres@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii 
 
			


