Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a adus doar vești bune la Botoșani.
În discursul său a atins și subiectul infrastructurii rutiere, atât de important pentru dezvoltarea zonei noastre.
În primă fază a amintit stadiul A7, autostrada care ajunge și la Botoșani. Și care a primit aviza favorabil la Ministerul Finanțelor.
„A trecut de Ministerul de Finanțe, înseamnă că va fi în ședința pregătitoare A7 Pașcani – Suceava, 1,82 de miliarde de euro, 62 de km, săptămâna viitoare avem indicatorii tehnico-economici, cu Doamne ajută să dăm drumul la construcția autostrăzii de la Pașcani înspre noi și pe urmă spre Siret”,
Apoi a amintit de Autostrada Nordului, A14 care este o autostradă propusă pe traseul Oar (granița cu Ungaria) – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava.
„Știți bine cât am luptat pentru asta și mă bucur că veniți alături de mine la așa ceva. Ieri, Guvernul și iar vă mulțumesc dle Ciucă, dle președinte că ați fost alături…