Președintele CJ Suceava, liberalul Gheorghe Flutur, a anunțat, vineri, la Botoșani, la întâlnirea cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, că zilele viitoare va fi semnat contractul pentru drumul rapid, prelungirea lui A7, Suceava – Botoșani, în valoare de 130 de milioane de euro.
„Vă aduc o veste bună! Zilele viitoare voi semna contractul pentru drumul rapid, prelungirea lui A7, Suceava- Botoșani, de 130 de milioane de euro. Și spun asta pentru că ne-am asociat, Consiliul Județean cu Botoșani, Primăria Suceava cu Botoșani, și un drum de 20 de kilometri, cu două benzi pe sens între Suceava și Botoșani, pentru că în felul ăsta, și vă rog să mă credeți, pentru că știu bine ce spun, Suceava are 100 și ceva de mii de locuitori orașul, Botoșaniul la fel. Cu zonele de împrejur facem 300.000, cât Iașul. Nu e ceva decât un pol de dezvoltare economică și între noi și Botoșani să devină cele mai multe zone cu parcuri industriale. De aceea vă provoc la programul Suceava la autostradă, Botoșani…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.botosaninews.ro”
–––––––––––––
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Botoșani. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. botosaniexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]
Cititi Termeni si Conditii