sâmbătă, iunie 14, 2025
  • Despre
  • Publicitate
  • Contact
BotoșaniExpres
  • Home
  • Local
  • National
  • Internațional
  • Opinii
  • Editoriale
  • Alegerea Editorilor
  • Login
No Result
View All Result
BotoșaniExpres
Home Local

Un bărbat din Botoșani și-a stropit cu benzină soția și apoi i-a dat foc. Botoșăneanul, trimis în judecată de procurori

by Redacția
joi, 4 aprilie 2024, 22:32
in Local
0 0
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Un bărbat din Botoșani și-a stropit cu benzină soția și apoi i-a dat foc. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui I.A., în vârstă de 51 de ani, din comuna Stăuceni, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la violență în familie în forma omorului calificat”.

Potrivit anchetatorilor, pe 31 decembrie 2018, în jurul orei 16.30, în timp ce se aflau la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie și consum de alcool, inculpatul a stropit-o cu benzină pe soția sa, I.V., după care i-a dat foc, cauzându-i arsuri de gr. I, II și III, leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 45-55 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul Botoșani.

Google New Urmareste-ne pe Google News



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „www.botosaninews.ro”

Related posts

Botoșani se confruntă cu dificultăți și în domeniul serviciilor funerare.

Botoșani se confruntă cu dificultăți și în domeniul serviciilor funerare.

sâmbătă, 14 iunie 2025, 8:07
Bărbat respins la examenul auto și-a procurat permisul pentru 500 de euro: detalii impresionante ale cazului.

Bărbat respins la examenul auto și-a procurat permisul pentru 500 de euro: detalii impresionante ale cazului.

sâmbătă, 14 iunie 2025, 7:36

–––––––––––––
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Botoșani. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. botosaniexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

Cititi Termeni si Conditii

Tags: radio stiri botosanistiri botosanistiri botosani azistiri botosani evenimentulstiri botosani livestiri botosani ultima orastiri botosanioarastiri de ultima ora botosani accidentestiri din botosani azitop stiri botosaniultimele stiri botosaniultimile stiri botosani
Previous Post

UTA abia aștepta decizia Comisiei de Recurs. Ce se va întâmpla la meciul cu Botoșani

Next Post

Pregătiri pentru alegeri: Primarii și secretarii băgați în ședință de prefect

Next Post

Pregătiri pentru alegeri: Primarii și secretarii băgați în ședință de prefect

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I agree to the Terms & Conditions and Privacy Policy.

RECOMMENDED NEWS

Botoșăneanul Vlad Plăcintă, nominalizat la o nouă gală națională

1 an ago
Colectarea deșeurilor programată pentru 25 decembrie se mută câteva zile – PLANUL de lucru de sărbători 

Colectarea deșeurilor programată pentru 25 decembrie se mută câteva zile – PLANUL de lucru de sărbători 

6 luni ago
Primăria Botoșani convoacă ședința ordinară pe 28 mai 2025: Află detalii

Primăria Botoșani convoacă ședința ordinară pe 28 mai 2025: Află detalii

4 săptămâni ago

Poliția întrerupe petrecerea la ANL Cișmea; organizatorul primește amendă.

9 luni ago

FOLLOW US

  • 199k Subscribers

BROWSE BY CATEGORIES

  • Afaceri de succes
  • Alegerea Editorilor
  • Botoșani: Povestea Zilei
  • Campanii Umanitare
  • Comunicate
  • Editoriale
  • Internațional
  • Local
  • National
  • Noutăți
  • Opinii
  • Pastila de Râs
  • Povestea zilei
  • Publicitate Electorala
  • Uncategorized

BROWSE BY TOPICS

ani Botoșani care Cum că despre din doua după este fost fără Gazeta lui mai pentru peste puțin radio stiri botosani România Rusia războiul sau stiri botosani stiri botosani azi stiri botosani evenimentul stiri botosani live stiri botosanioara stiri botosani ultima ora stiri de ultima ora botosani accidente stiri din botosani azi SUA sunt să top stiri botosani Ucraina ultimele stiri botosani ultimile stiri botosani unui VIDEO vor ziua în şi Știri

POPULAR NEWS

  • Povestea primului director schimbat de Valeriu Iftime: A venit cu un plan la mine, un plan secret

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Cât ar trebui să fie pensia minimă în România pentru a avea un trai decent. Răspunsul dat de ministrul Muncii

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Doar 223 de dosare de ajutoare sociale in municipiul Botosani in luna decembrie | Botosani

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Se desființează căminele de bătrâni și centrele pentru persoane cu dizabilități

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • S-a schimbat PROGNOZA pentru Crăciun și Revelion: Meteorologii vin cu noi vești pentru sărbători

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
BotoșaniExpres

„Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul.” Mihai Eminescu

Follow us on social media:

Popular

  • Botoșani se confruntă cu dificultăți și în domeniul serviciilor funerare.
  • Bărbat respins la examenul auto și-a procurat permisul pentru 500 de euro: detalii impresionante ale cazului.
  • Ploile din luna mai ating un record istoric în Botoșani după 111 ani

Categorii

  • Afaceri de succes
  • Alegerea Editorilor
  • Botoșani: Povestea Zilei
  • Campanii Umanitare
  • Comunicate
  • Editoriale
  • Internațional
  • Local
  • National
  • Noutăți
  • Opinii
  • Pastila de Râs
  • Povestea zilei
  • Publicitate Electorala
  • Uncategorized

Șiri Recente

Botoșani se confruntă cu dificultăți și în domeniul serviciilor funerare.

Botoșani se confruntă cu dificultăți și în domeniul serviciilor funerare.

sâmbătă, 14 iunie 2025, 8:07
Bărbat respins la examenul auto și-a procurat permisul pentru 500 de euro: detalii impresionante ale cazului.

Bărbat respins la examenul auto și-a procurat permisul pentru 500 de euro: detalii impresionante ale cazului.

sâmbătă, 14 iunie 2025, 7:36
  • Despre
  • Publicitate
  • Contact

©2021BotoșaniExpres

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In

Add New Playlist

No Result
View All Result
  • Home
  • National
  • Video
  • Alegerea Editorilor
  • Internațional
  • Comunicate
  • Opinii

©2021BotoșaniExpres

Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, vă dați consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor. Accesați Politica noastră de confidențialitate și cookie-uri .