După mai bine de patru decenii, în locul în care a avut loc cel mai mare accident rutier din istoria României va fi ridicat un monument.
Consiliul Județean Botoșani și Primăria comunei Vlădeni susțin financiar acest obiectiv.
Ideea monumentului
Ieri, pe 3 aprilie 2024, în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ avut loc semnarea contractului: „Construirea monumentului comemorativ al accidentului de la Huțani”.
Ideea ridicării unui obiectiv comemorativ a prins viață urmare a investigațiilor marca „Botoșăneanul” pentru aflarea adevărului în privința accidentului din 29 iunie 1980. Cea mai mare tragedie rutieră a României, în care și-au pierdut viața 48 de oameni, a avut loc în perioada comunistă, evenimentul fiind mușamalizat la acea vreme.
Jurnaliștii Botoșăneanul, timp de opt luni, au urmat toate pistele pentru a obține informații care nu au fost făcute publice niciodată și astfel a văzut lumina tiparului cartea „Tragedia de la Huțani, cel mai mare accident rutier din istoria României”.
Doi profesori au donat terenul
Cartea a fost urmată de Monumentul Comemorativ, un demers al Consiliului Județean Botoșani și Primăriei comunei Vlădeni care a bifat toate etapele pentru…
Citeste tot articolul… – Sursa Botosaneanul.ro