Scopul aplicației este acela de a-i face pe oameni să scape de hârtii și statul la ghișeu.
Românii vor avea până la finalul acestui an o aplicaţie unică pentru a scăpa de ghişee şi hârtii.
Contractul pentru realizarea aplicaţiei va fi să fie semnat săptămâna viitoare, a anunțat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.
Prezent într-o conferinţă de presă la PSD Arad, ministrul Bogdan Ivan a declarat că urmează o perioadă de transformare a administraţiei prin migrarea „spre servicii publice din format exclusiv fizic în format hibrid şi online”, el precizând că există 170 de milioane de euro atrași din fonduri europene pentru aceste servicii digitalizate, potrivit newsweek.ro.
“În momentul de faţă pregătim o schimbare radicală în paradigma administraţiei publice din România, pentru că ne-am săturat cu toţii de acea cerere care trebuie depusă online la ghişeul nr. 3 de la etajul II. În acelaşi timp, săptămâna viitoare o să semnăm contractul pentru aplicaţia unică a statului român, adică un singur loc în care să avem documentele de identitate sau să putem să plătim unele taxe….
Citeste tot articolul… – Sursa Botosaneanul.ro