 Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție poate determina sfârșitul tragic al unui destin aflat la început de drum, iar noi, cei responsabili de soarta lui, nu trebuie să uităm acest lucru.

Acesta este principalul mesaj transmis, astăzi, credincioșilor prezenți la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani, de către pompieri.
Pe timpul acțiunii de informare și educare preventivă, desfășurată în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău!”, au fost prezentate cele mai frecvente cauze pentru care copiii mici ajung la spital, măsurile de prevenire a accidentelor casnice, dar și modul de acordare a primului ajutor în astfel de situații.
 La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și Autorității Teritoriale de Ordine Publice Botoșani, care conține…

Citeste tot articolul 
Sursa & Foto Credit- „www.botosaninews.ro” 
                                              –––––––––––––
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Botoșani. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. botosaniexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: botosaniexpres@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii 